De fiecare dată când cunoaștem pe cineva, avem impresia că îl privim cu ochi proaspeți. În realitate, ne apropiem de el cu un întreg bagaj relațional: amintiri, emoții și experiențe care ne-au format modul de a înțelege lumea. Acest bagaj devine un filtru prin care interpretăm cuvintele și gesturile celuilalt, trăgând concluzii rapide pe baza a ceea ce am trăit anterior.
Schemele trecutului ca hartă pentru prezent
Psihologia vorbește despre scheme cognitive și modele de atașament (Beck, 2011; Mikulincer & Shaver, 2016), dar, mai simplu spus, în viața de zi cu zi facem inferențe relaționale – adică tragem concluzii despre ceilalți pe baza trecutului nostru. Dacă cineva drag ne-a rănit în trecut, e posibil ca un gest asemănător observat la altcineva să trezească aceleași suspiciuni și temeri, chiar dacă persoana nouă are intenții complet diferite. Schemele funcționează ca hărți interioare: ne ajută să ne orientăm, dar pot și deforma realitatea. Astfel, prezentul este decodat prin lentile vechi, ceea ce limitează spațiul pentru experiențe noi.
Cum se transformă așteptările în realitate
Aceste inferențe devin și mai problematice atunci când încep să ne ghideze comportamentele. Dacă așteptăm să fim respinși, tindem să devenim mai retrași, iar această atitudine îl poate face pe celălalt să se îndepărteze. În acest fel, teama noastră se confirmă și ia forma unei profeții auto-împlinite (Madon et al., 2011). Nu pentru că era „adevărată” de la început, ci pentru că am acționat ca și cum ar fi fost. Cu cât aceste tipare se repetă mai des, cu atât devine mai greu să facem diferența între experiențele de acum și rănile de odinioară.
Spațiul pentru noutate și relații autentice
Psihoterapia focalizată pe emoții arată că putem schimba aceste tipare dacă reușim să lăsăm loc experienței prezente (Greenberg & Goldman, 2019). Asta presupune să ne surprindem atunci când judecăm pe cineva prin lentila trecutului, să rămânem curioși și să acceptăm incertitudinea. Persoana din fața noastră nu este aceeași cu cea din amintirile noastre, iar recunoașterea acestui fapt creează spațiu pentru apropiere reală.
Inferențele relaționale sunt firești – fac parte din modul în care mintea ne protejează. Dar dacă le lăsăm să conducă mereu, riscăm să vedem în oamenii noi doar umbrele celor vechi. Relațiile autentice încep atunci când ne permitem să privim persoana din fața noastră în realitatea ei de acum, nu prin amintirile pe care ni le trezește.
Referințe
Beck, J. S. (2011). Cognitive behavior therapy: Basics and beyond. Guilford Press.
Greenberg, L. S., & Goldman, R. N. (2019). Clinical handbook of emotion-focused therapy. American Psychological Association.
Madon, S., Guyll, M., Spoth, R., & Willard, J. (2011). Self-fulfilling prophecies: Mechanisms, power, and links to social problems. Social and Personality Psychology Compass, 5(8), 578–590.
Mikulincer, M., & Shaver, P. R. (2016). Attachment in adulthood: Structure, dynamics, and change. Guilford Press.